Home » Știință » Cum a fost găsită cea mai veche galaxie „moartă”?

Cum a fost găsită cea mai veche galaxie „moartă”?

Foto: JADES Collaboration/Eurek Alert
Publicat: 09.03.2024

Astronomii au observat cea mai veche galaxie „moartă”, care a încetat brusc să mai formeze stele acum peste 13 miliarde de ani, folosind Telescopul Spațial James Webb (JWST).

Prin intermediul acestui instrument, o echipă internațională de astronomi condusă de Universitatea din Cambridge (Anglia) a identificat cea mai veche galaxie „moartă”, datând de când Universul avea doar 700 de milioane de ani.

Această galaxie pare să fi trăit intens și să fi murit timpuriu: formarea stelelor s-a produs rapid și s-a oprit aproape la fel de repede, ceea ce este neașteptat pentru o perioadă atât de timpurie în evoluția Universului. Cu toate acestea, nu este clar dacă starea „liniștită” a acestei galaxii este temporară sau permanentă și nu se știe nici ce anume a determinat-o să înceteze formarea de stele noi.

Rezultatele, raportate în revista Nature, ar putea fi importante pentru a-i ajuta pe astronomi să înțeleagă cum și de ce galaxiile încetează să mai formeze stele noi și dacă factorii care influențează formarea stelelor s-au schimbat în decursul miliardelor de ani.

Cum se prezintă cea mai veche galaxie „moartă”?

„Primele câteva sute de milioane de ani ale Universului au fost o fază foarte activă, cu mulți nori de gaz care se prăbușesc pentru a forma stele noi. Galaxiile au nevoie de o aprovizionare bogată cu gaz pentru a forma stele noi, iar Universul timpuriu era un fel de bufet suedez”, a spus Tobias Looser, de la Institutul Kavli pentru Cosmologie (Anglia), prim autor al studiului.

„Abia mai târziu în Univers începem să vedem galaxii care încetează să mai formeze stele, fie din cauza unei găuri negre, fie din alt motiv”, a spus coautorul dr. Francesco D’Eugenio, tot de la Institutul Kavli pentru Cosmologie.

Astronomii cred că formarea stelelor poate fi încetinită sau oprită de diferiți factori, toți privând o galaxie de gazul de care are nevoie pentru a forma stele noi. Factorii interni, cum ar fi o gaură neagră supermasivă sau feedback-ul de la formarea stelelor, pot împinge gazul din galaxie, determinând oprirea rapidă a formării stelelor. Alternativ, gazul poate fi consumat foarte rapid prin formarea de stele, fără a fi înlocuit imediat cu gaz proaspăt din împrejurimile galaxiei, rezultând într-o înfometare a galaxiei.

Este posibil ca galaxiile să moară, apoi să revină la viață?

„Nu suntem siguri dacă vreunul dintre aceste scenarii poate explica ceea ce am văzut acum cu Webb. Până acum, pentru a înțelege Universul timpuriu, am folosit modele bazate pe Universul modern. Dar acum că putem vedea mult mai înapoi în timp și observăm că formarea stelelor s-a oprit atât de repede în această galaxie, modelele bazate pe Universul modern ar putea necesita o reconsiderare”, a spus coautorul prof. Roberto Maiolino, citat de Eurek Alert.

Folosind date de la JADES (JWST Advanced Deep Extragalactic Survey), astronomii au determinat că cea mai veche galaxie „moartă” a avut o perioadă scurtă și intensă de formare a stelelor pe o perioadă cuprinsă între 30 și 90 de milioane de ani. Dar între 10 și 20 de milioane de ani înainte de momentul în care a fost observată cu Webb, formarea stelelor s-a oprit brusc.

„Totul pare să se întâmple mai repede și mai dramatic în Universul timpuriu, iar asta ar putea include galaxiile care trec de la o fază de formare a stelelor la una latentă sau liniștită”, a spus Looser.

Astronomii au observat anterior galaxii moarte în Universul timpuriu, dar această galaxie este cea mai veche, la doar 700 de milioane de ani după Big Bang, acum peste 13 miliarde de ani. Această observație este una dintre cele mai profunde realizate cu Telescopul Webb.

Cât de masivă este cea mai veche galaxie „moartă”?

În plus față de vechime, această galaxie are și o masă relativ mică, aproximativ la fel ca Micul Nor al lui Magellan, o galaxie pitică aproape de Calea Lactee, deși aceasta încă mai formează stele noi. Alte galaxii „liniștite” din Universul timpuriu au fost mult mai masive, dar sensibilitatea îmbunătățită a lui Webb permite observarea și analizarea unor galaxii mai mici și mai puțin strălucitoare.

Astronomii spun că, deși pare moartă în momentul observației, este posibil ca în aproximativ 13 miliarde de ani de atunci, această galaxie să fi revenit la viață și să fi început să formeze din nou stele.

„Căutăm alte galaxii ca aceasta în Universul timpuriu, ceea ce ne va ajuta să punem niște constrângeri cu privire la motivul și modul în care galaxiile încetează să mai formeze stele noi. S-ar putea să fie cazul ca galaxiile din Universul timpuriu să ‘moară’ și apoi să revină la viață; vom avea nevoie de mai multe observații pentru a afla asta”, a spus D’Eugenio.

Vă recomandăm să citiți și:

Cea mai mică stea descoperită vreodată este doar puțin mai mare decât Pământul

Un experiment NASA în spațiu a sfârșit în flăcări! Ce s-a întâmplat?

Americanii scriu istorie din nou cu prima aselenizare privată și o revenire pe Lună după mai bine de 50 de ani

O galaxie ca a noastră, de la începutul timpului, a fost surprinsă de Telescopul James Webb

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă